Absuritati sau adevaruri?

Un drum atit de frumos, care se pierde tot mai mult cu fiecare umbra ce-mi apare in fata.Nu pot sa vad nimic din ce are:nici inceputul si nici sfirsitul lui.

Spune-mi unde duce si de ce as vrea sa-l urmez! Nu stiu ce fac si unde ma duc, totul apare atit de intunecat si obscur, ochii ma mint si imi arata ceea ce as vrea eu sa vad, dar unde-i adevarul, unde-i acea parte din mine care nu pot si poate ca mi-e si frica sa o vad.

Sinceritatea si durerea adevarului omoara singurul dram de nebunie ce mi-a mai ramas sau poate ca luciditate.Eu nu inteleg cum fiind lucid ai putea sa treci peste toate si sa nu-ti pese. Scriu niste ginduri care nu cred ca le inteleg nici macar eu, dar creierul nu mai suporta sa le tina in friu, el nu poate realiza care a fost inceputul lor si care este sfirsitul…

Da cred ca nebunia e Nirvana celor care gindesc, pentru ca ei trec de la asa-zisele normalitati la libertate, poate ca adevarul lor e mai puternic decit al nostru, pe care l-am acceptat fara sa punem intrebari, am incheiat acest acord mutual, am stabilit niste reguli ale normalitatii si am negat restul-Our Way.

Da stiu ca suna absurd, dar fara intrebari nu am primi raspunsuri…